Română (România)English (United Kingdom)

Ervax

Mai aproape de tine...

Cursul valutar

Opinia ta

Cum preferati sa cumparati o asiguarare?:
 

Parteneri

 

Suport DCFTA-MD

Email Imprimare PDF
Share

Conferința EU-MD privind legea în asigurări

La data de 25 aprilie 2016, proiectul UE "Suport pentru implementarea DCFTA în Republica Moldova" a organizat o conferință privind legea asigurărilor în Republica Moldova. Conferința a fost intitulată "Armonizarea reglementărilor naționale în asigurări la normele UE".

Această conferință reprezintă punctul culminant al misiunii experților - care a început în ianuarie 2016 – în identificarea modificărilor necesare în legislația locală a asigurărilor și în acordarea ajutorului pentru transpunerea directivelor europene relevante.

În cadrul conferinței au fost prezentate rezultatele cu privire la sprijinul acordat pentru armonizarea cadrului legislativ național la standardele UE în domeniul asigurărilor, desfășurate sub auspiciile proiectului DCFTA. În plus, la eveniment au asistat autoritățile de reglementare, societățile de asigurare și părțile interesate în eforturile lor de a se conforma cu standardele UE în domeniul asigurărilor.

Dl. Iurie Filip, vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, a deschis conferința și i-a salutat pe cei aproximativ 40 de participanți. Pe parcursul conferinței, toți participanții au avut posibilitatea să facă schimb de experiență și să discute despre problemele care pot apărea la transpunerea reglementărilor UE în asigurari, unele reglementări discutate urmând să fie aplicate în Moldova în 2017.

Conferința a fost condusă de experții proiectului DCFTA, Demetrius A. Floudas și Veaceslav Cernica.

Experții au făcut o prezentare generală a cadrului legislativ european în asigurări, au sugerat unele modificări pentru legislația Republicii Moldova și au discutat despre temeiurile juridice și situația comparativă dintre UE și Moldova. În plus, în cadrul conferinței a fost prezentată o evaluare a feedback-ului primit la workshop-ul privind modificările propuse pentru revizuirea legislației în domeniul asigurărilor care a avut loc în data de 20 aprilie.

 
© Broker de Asigurare-Reasigurare ERVAX Grup SRL
Adresa: bd.Cuza Voda 5/1 of. 318, Chisinau, MD-2060 Tel/Fax: +373 22 110 877GSM: +373 69 154 708
E-mail: ervax.md@gmail.com